Kaufland - primul retailer partener al proiectului Banca de Alimente

București, 17 Septembrie 2020

Kaufland Moldova este primul partener din retail al noului proiect marca Misiunea Socială „Diaconia” - Banca de Alimente. În cadrul acestui proiect, se vor colecta, depozita şi distribui către persoanele și familiile social-vulnerabile, organizații nonguvernamentale, cantine și centre sociale, produse alimentare scoase din circuitul comercial (cu ambalaj deteriorat sau aproape de data scadenței). 

Conceptul Băncilor de Alimente din toată lumea este, ca așa tip de produse să fie recuperate de la agenții economici, producătorii agro-alimentari, retaileri și distribuite în termen către beneficiarii finali. Astfel, Kaufland Moldova a dat curs acestei inițiative și devine primul retailer care și-a asumat responsabilitatea de a fi un partener durabil și de încredere al noului proiect.

Banca de Alimente promovează prevenirea risipei de alimente, respectul pentru mâncare, resursele economice și mediul înconjurător.

În spiritul angajamentelor sale, Kaufland continuă să se implice și să contribuie la viața comunității, iar combaterea risipei alimentare este mai mult decât o prioritate. Salutăm această inițiativă și ne bucurăm că putem oferi produselor o „a doua viață”, iar asta cu atât mai mult că la nivel de grup internațional avem deja implementate toate soluțiile necesare în operațiunile noastre de business. Cu această ocazie, lansăm o invitație către toți colegii din retail și alți agenți economici să se alăture acestui proiect și să contribuie cu donare de alimente”, relatează Cristina Aramă, PR Manager Kaufland

Ne bucurăm că echipa Kaufland Moldova a dat un răspuns atât de rapid în susținerea Băncii de Alimente și a recuperării alimentare. Un angajament asumat de companie nu doar în Moldova, dar și la nivel european. Acest parteneriat va dovedi eficacitatea mecanismului de recuperare produselor alimentelor, care sperăm va fi extins și cu alți procesatori, producători, distribuitori sau retaileri. Suntem încrezuți că este doar un prim pas în relație cu această companie, iar colaborarea noastră va deveni un model de implicare", explică Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”.

Responsabilitatea socială și dezvoltarea durabilă sunt parte a ADN-ului Kaufland pe orice piață în care existăm. Ne asumăm angajamente față de oameni, comunități și mediu. Așa că, începând din 2016, împreună cu organizațiile partenere, Kaufland a reușit să desfășoare în Republica Moldova o serie de proiecte de responsabilitate socială, în valoare totală de peste 15.000.000 MDL și continuă să se implice activ în comunitatea în care activează.

Contact