Pe 1 iunie am celebrat copilăria cu muzică, jocuri și dansuri

Chșinău, 02 iunie 2022

Ziua Internațională a Copiilor este un bun prilej de a sărbători copilăria - cea mai frumoasă perioadă din viața noastră. În această zi, Kaufland Moldova a pregătit multe surprize pentru mii de copii din Municipiul Chișinău și Bălți. Aceștia au avut parte de distracție, muzică, dansuri, jocuri și gustări delicioase.

Tradițional, Moldovan National Youth Orchestra, cu susținerea Kaufland Moldova au organizat o nouă ediție a evenimentului „Muzica Desenelor Animate” - Tătici Cool.

Copiii s-au jucat cu Giant Jenga, la Connect 4, ping pong atipic, iar cei care și-au dorit o nouă coafură, au putut experimenta la standul cu produse Bevola. Cei mai pofticioși au făcut câteva ture la standul cu fructe proaspete și sucuri.

Seara, copiii, alături de cei dragi au retrăit emoții frumoase ascultând melodiile preferate. Peste 100 de muzicieni au transformat într-o adevărată poveste piesele din 20 de desene animate. De asemenea, pe scenă au evoluat și copii talentați, refugiați din Ucraina, precum și un renumit dirijor din Odesa.

„Ziua Copiilor este ziua fiecăruia dintre noi. Este acea zi în care ne amintim și retrăim momentele plăcute pe care le-am avut în copilărie. Copiii sunt viitoarea generație, iar noi suntem aici ca să-i inspirăm, să le aducem zâmbete și emoții frumoase”, a menționat Cristina Aramă, PR Manger Kaufland Moldova.

De asemenea, asociația „Primăvara care ne unește”, cu susținerea Kaufland Moldova a organizat în parcarea magazinului din Municipiul Bălți evenimentul „În grădina copilăriei”. Copiii au avut parte de activități distractive, au cântat și au dansat alături de artiștii din Bălți, și-au încercat puterile la starturile vesele, au realizat desene pe asfalt, au participat la master-classuri și desigur s-au delectat cu dulciuri.

 

Contact