Kaufland Moldova a fost premiată cu 5 distincții la Marca Comercială a Anului 2021

Chșinău, 20 iunie 2022

Pentru al treilea an consecutiv, Kaufland Moldova a fost apreciată cu înalte distincții pentru activitatea și contribuția sa în calitate de partener economic și social al țării, în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2021”, organizat anual sub egida Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova. Decernarea premiilor a avut loc la Gala Businessului Moldovenesc, care s-a desfășurat pe data de 16 iunie.

 

Kaufland Moldova a obținut cea mai mare distincție - Zeița Calității, pentru calitatea produselor şi serviciilor prestate, precum și pentru asigurarea implementării metodelor eficiente de management al calităţii în cadrul companiei.

De asemenea, compania a obținut premiul Mercuriul de Aur la categoria „Economia verde”, o apreciere prețioasă pentru un business ce optează pentru o dezvoltare economică durabilă și contribuie la eforturile de protecție a mediului.

Pentru standardele înalte în domeniul politicilor de conformitate și integritate, Kaufland Moldova a obținut trofeul Integrității, acordat de către Centrul Național Anticorupție, la nominalizarea - „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”.  De asemenea, compania a obținut medalia de aur la categoria – „Marca comercială responsabilă social”.

Totodată, Mercuriul de Aur a fost oferit și la categoria „INTER”, pentru reușitele obținute în calitate de investitor străin în Republica Moldova.

 

Suntem bucuroși să primim aceste distincții, care ne reconfirmă aprecierea și încrederea pe care o au clienții care aleg magazinele Kaufland. Pentru noi, implicarea face diferența și continuăm să fim un partener activ al comunității și al economiei locale, prin încurajarea achizițiilor de la producătorii locali, prin promovarea practicilor transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, care reprezintă succesul companiei, dar și prin contribuția pe care o aducem la creșterea gradului de conștientizare a subiectelor, precum, consumul responsabil, reciclarea și grija față de mediu”, a menționat Directoarea Executivă Kaufland Moldova, Dona Răpciugă.

Concursul „Marca Comercială a Anului” este organizat de către Camera de Comerț și Industrie, în colaborare cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Începând cu anul 2003, acest concurs se desfășoară anual, având ca scop testarea competitivității produselor şi serviciilor, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către un juriu profesionist şi de către consumatorii din Republica Moldova.

 

 

Despre Kaufland Moldova

În prezent, Kaufland Moldova deține o rețea de 7 magazine în Republica Moldova și are peste 700 de angajați. Cei interesați de un loc de muncă în cadrul unei companii de top, pot accesa cariere.kaufland.md pentru a afla mai multe despre oportunitățile de carieră și totodată, despre pachetul complet de beneficii. La Kaufland, fiecare persoană își găsește locul, indiferent de abilități sau experiență.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.md

Contact