Smiley a aprins scânteia la Chișinău! Cum s-a desfășurat grandiosul concert de Ziua Îndrăgostiților
De Ziua Îndrăgostiților, faimosul cântăreț de peste Prut, Smiley, a susținut primul său concert din 2019 la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău. „Aprinde scânteia” a fost genericul spectacolului care a adunat emoții, sentimente și energie debordantă. Evenimentul a fost susținut de Kaufland pentru al doilea an consecutiv.
Pe scenă au răsunat cântece precum „Vals”, „Flori de plastic” și „Aprinde Scânteia”. Ultima piesă, din spusele lui Smiley, a fost scrisă în inima Codrilor Moldovei. De la mic la mare, fanii lui Smiley au dansat și au fredonat fiecare piesă din repertoriul artistului român.
În cadrul concertului, Kaufland a găsit o modalitate de a vorbi despre calitățile sale de angajator într-un cadru relaxant, dar plin de potențial. Vizitatorii au făcut poze la panoul „Om Bun” și le-au încărcat pe rețelele de socializare, iar 100 de norocoși din sală s-au ales cu un postcard cu autograful lui Smiley.