De la Maria Mirabela și până la Frozen! Cum a fost atmosfera la Muzica Desenelor Animate

Chișinău, 27 mai 2019

O mare de baloane roșii, plăcerile copilăriei și acordurile familiale din cele mai iubite desene animate - toate acestea au acordat atmosfera de neuitat în acest weekend la Teatrul Verde din Chișinău, unde tinerii de la Moldovan National Youth Orchestra au aprins scântei în ochii tuturor copiilor, de la 0 la 100+ ani. Cu toții s-au distrat și au savurat concertul, pentru că implicarea face diferența.

Coloanele sonore ale celor mai celebre animații, dar și piese foarte cunoscute, despre care poate am uitat că sunt cântece din desene, au făcut magie pe scena Teatrului de Vară. Tinere voci de la noi au intrat în pielea prințeselor Frozen sau Maria Mirabela, creând alături de muzicienii dirijați de Andriano Marian. Întregul proiect este gândit cu și alături de tineri, iar susținerea tinerelor talente este unul din pilonii de bază pe care se bazează Responsabilitatea Socială a Kaufland, partenerul general al evenimentului.

Cristina Aramă, PR Manager Kaufland Moldova: „Este deja al doilea an consecutiv în care noi, cei de la Kaufland, ne bucurăm să fim alături de tinerii talentați de la Moldovan National Youth Orchestra. Vrem să facem din această colaborare o tradiție care să aducă în față talentele, inspirația și pasiunea pentru lucrurile frumoase. Susținerea și promovarea tinerelor talente fac parte din misiunea Kaufland. Noi credem cu tot sufletul că „implicarea face diferența”. Și dacă mă uit la tinerii frumoși din scenă și oamenii frumoși care îi admiră, înțeleg că e așa. Este admirabil că orchestra crește de la an la an. Acest lucru ne convinge că prin fiecare acțiune a noastră facem din lumea în care trăim un loc mai bun. Pentru toți. Sărbătorim alături de copii ultimele zile de școală și anticipăm frumos ziua de 1 Iunie.

Selecția pieselor care au creat vibe-ul evenimentului i-a aparținut dirijorului și fondatorului MNYO, Andriano Marian. Acesta a recunoscut că, deși nu are copiii săi, elevii și studenții implicați în orchestră i-au fost de mare ajutor, iar el s-a transpus în anii copilăriei, asta pentru a împăca perfect atât gusturile tinerei generații, cât și preferințele părinților și bunicilor care au ajuns la grandiosul concert.

Andriano Marian, dirijor și fondator MNYO: „Ador muzica din Tom și Gerry, când Tom aleargă după șoarece, iubesc muzica lui Eugen Doga din celebrul film al copilăriei noastre „Maria Mirabela” și în același timp am avut marea provocare de a descoperi eroii desenelor animate ale copiilor de astăzi, pentru că acest frumos proiect vine în primul rând să educe. Ne-am propus, prin selecția făcută, să aducem piesele memorabile, cântecele care au devenit simbol al prieteniei, al ajutorului reciproc, al stimei față de cel mai puțin puternic și al ideii de comunitate și talent. Nu am un personaj preferat, însă probabil în toată această competiție de organizare am fost asemeni Regelui Leu”.

Cei mici s-au distrat la maxim, savurând din ritmurile perfecte pentru dans, din atmosfera de film și admirația pentru personajele care le marchează comportamentul și preferințele.

Trei mascote Kuniboo i-au bucurat pe cei mici cu poze memorabile. Ratonii prietenoși, mascotele oficiale Kaufland, au împărțit picilor 1.000 de baloane, încă un motiv de distracție și de a dansa în unison cu artiștii din scenă. Implicați și foarte încantați de atmosferă, picii au țopăit și s-au relaxat ulterior pe pernele moi și comode, petrecând o frumoasă și zglobie seară cu toată familia la un loc.

Notă: Kuniboo este prima marcă proprie de îmbrăcăminte pentru copii de la Kaufland.

Contact