Kaufland Moldova premiată cu cea mai mare distincție în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2020”

Chișinău, 29 iunie 2021

După doi ani de activitate pe piața din Republica Moldova, Kaufland își reconfirmă statutul de companie care aplică cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, iar grija față de angajați, clienți, parteneri și comunitate rămâne a fi o prioritate. În acest sens, Kaufland Moldova a obținut premiul cel mare - „Mercuriul de Aur” la patru categorii în cadrul concursului „Marca Comercială a Anului 2020”. Premiile au fost decernate la evenimentul „Gala Businessului Moldovenesc”, care s-a desfășurat pe 25 iunie.

Astfel, Kaufland Moldova a obținut premiul mare – „Mercuriul de Aur” pentru următoarele nominalizări: 

  • „Marca comercială responsabilă social”;
  • „Contribuție importantă la dezvoltarea sustenabilă (durabilă);
  •  „Inter” (Indicatori economici și financiari).

De asemenea, Kaufland Moldova a devenit deținătoarea trofeului Integrității, în cadrul nominalizării - „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”. Această distincție este oferită de către Centrul Național Anticorupție, în parteneriat cu PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” (implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei).

Aceste distincții vin să confirme angajamentul pe termen lung pe care Kaufland și l-a asumat odată cu venirea în Republica Moldova. Am fost și vom fi un partener implicat și un susținător activ al comunității și al economiei locale, prin încurajarea achizițiilor de la producători locali, prin promovarea de practici transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, dar și prin contribuția pe care o aducem la creșterea gradului de conștientizare despre consumul responsabil, grija față de mediu, lupta pentru reducerea consumului de plastic și susținerea comunităților locale”, a declarat Dona Răpciugă, Director Executiv Kaufland Moldova.

Concursul „Marca Comercială a Anului” este organizat de către Camera de Comerț și Industrie, în colaborare cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Începând cu anul 2003, acest concurs se desfășoară anual, având ca scop testarea competitivității produselor şi serviciilor, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către un juriu profesionist şi de către consumatorii din Republica Moldova.

Contact