Magazinul Kaufland din orașul Codru - construit sută la sută de companii de construcții locale
Construcțiile celui de-al cincilea magazin Kaufland din Chișinău sunt în plină desfășurare. Noul magazin va fi situat în orășelul Codru, pe strada Haiducilor 31 și va fi construit sută la sută cu furnizori de servicii imobiliare din Republica Moldova, conform celor mai înalte standarde internaționale.
Magazinul Kaufland Codru va fi dotat cu 680 de panouri fotovoltaice, în valoare de 4 milioane de MDL, ce vor genera energie verde și vor contribui la reducerea impactului asupra mediului, reducând anual cu peste 146.650,00 de kilograme emisiile de CO2.
Panourile fotovoltaice vor ocupa o suprafață totală de aproximativ 1 327.9 de m2 și vor fi amplasate pe acoperiș. Ele pot produce în termeni absoluți aproximativ 311. 840,00 KWh/an.
„În rol de investitor local susținem dezvoltarea companiilor de construcții din Moldova și, colaborând strâns cu ei, ne modernizăm, reactualizăm în mod constant magazinele și adaptăm conceptul de supermarket la nevoile clienților noștri, dar și la cerințele actuale ale pieții. Împreună cu furnizorii locali deschidem deja de 3 ani magazine sustenabile și oferim oportunități de dezvoltare companiilor imobiliare din Republica Moldova”, a menționat Felix Faehre, Directorul Departamentului Proiecte Imobiliare.
Și pentru că orice proiect Kaufland înseamnă mai mult decât un magazin, compania a investit circa 39 de milioane de lei în infrastructura publică și soluțiile de trafic, acces care deschide calea pentru valorificarea terenurilor din aria respectivă, de care vor beneficia cetățenii din orășelul Codru.
Noul magazin va avea o suprafață de vânzare de peste 3 mii m². prevăzută cu zone de fructe-legume, brutărie, vitrină asistată, adaptate individual conceptului noii locații. Parcarea va avea o capacitate de 207 locuri, dintre care, 10 locuri asigurate pentru persoanele cu nevoi speciale și 11 pentru familii cu copii.
Kaufland continuă să-și extindă rețeaua de stații de încărcare a mașinilor electrice, pentru a oferi posibilitatea tuturor de a-și încărca vehiculul electric convenabil și gratuit cu electricitate verde, în timp ce își fac cumpărăturile. Stația de încărcare este situată în parcare și va avea 2 unități cu o capacitate de 80kw și cu posibilitatea de încărcare fast charge.
Pentru că grija față de mediul înconjurător este un angajament de lungă durată al companiei, în exteriorul magazinului va fi instalat un aparat de reciclare de tip self-service. Cu ajutorul aparatului poți recicla PET-uri, sticlă și doze de aluminiu.
În curând, clienții Kaufland care locuiesc în proximitatea orășelului Codru vor putea să meargă la cumpărături în noul magazin.
Kaufland este și un investitor activ în proiectele de responsabilitate socială. În anul financiar 2020, Kaufland a investit peste 658 milioane MDL, ceea ce înseamnă 72,9 milioane MDL taxe și impozite achitate la stat. De asemenea, Kaufland Moldova a desfășurat proiecte de CSR în parteneriat cu ONG-urile locale, în valoare de peste 4,8 milioane MDL. Deschiderea noului magazin înseamnă mai multe oportunități pentru clienți, angajați, dar și familiile din comunitate.
În anul 2019, Kaufland a deschis primele sale două magazine în orașul Chișinău, situate în sectorul Botanica și în sectorul Ciocana. În septembrie 2020 a fost inaugurat primul magazin din nordul țării, în municipiul Bălți, iar în anul 2021 Kaufland a deschis încă trei magazine, la Ungheni, pe 18 februarie, la Comrat, pe data de 11 martie și al treilea magazin la Chișinău, pe strada Nicolae Testemițanu 3. În anul 2022 a fost anunțată începerea construcțiilor celui de-al 8-lea magazin Kaufland, pe strada Kiev, din Municipiul Chișinău.