Lansarea Proiectului de Educație Ecologică și Implicare Civică - Școala ECO
Pe 4 octombrie, în incinta Liceului Teoretic Grigore Vieru din comuna Băcioi, a avut loc evenimentul de lansare a proiectului Școala ECO, inițiat de către Asociația Hai Moldova cu susținerea Kaufland Moldova.
Școala ECO este un proiect ambițios de educație și implicare civică destinat elevilor și tinerilor, dezvoltat în colaborare strânsă cu instituțiile de învățământ. Scopul acestui program inovator este de a oferi tinerilor și elevilor oportunitatea de a dobândi experiențe practice, contribuind la dezvoltarea unor comunități active de elevi care promovează protecția mediului, cetățenia activă și spiritul civic. Proiectul Școala ECO are ca obiectiv final formarea unei generații de cetățeni responsabili și implicați la nivel local și național.
La evenimentul de lansare au fost prezenți reprezentanți ai comunității, inclusiv Primarul comunei Băcioi, Ilie Leahu, precum și cadre didactice și elevi din Liceul Grigore Vieru.
„Proiectul Școala ECO reprezintă un pas important către o comunitate mai conștientă și responsabilă din punct de vedere ecologic, și suntem bucuroși să realizăm asemenea programe în Republica Moldova. Prin educația ecologică și implicarea civică a tinerilor, putem contribui la un viitor mai verde și mai sustenabil pentru toți.” – a menționat Nadejda Cebotari, Director Executiv A. O. Hai Moldova.
„Ne bucurăm că susținem un proiect sustenabil și cu impact real, iar asta pentru că suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de mediul încojurător și față de generațiile viitoare. Prin prisma proiectul Școala ECO îmbrățișăm doi dintre pilonii de resonsabilitate socială la Kaufland Moldova - Ecologia și Educația, direcții importante în demersurile noastre sustenabile, pe termen lung, pentru comunicatea în care ne desfășurăm activitatea”, a meționat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Moldova.
Proiectul se va desfășura sub forma unei competiții între 5 instituții de învățământ din Chișinău și Bălți pe parcursul unui an școlar. Programul va culmina cu acordarea Trofeului Școala ECO instituției de învățământ câștigătoare. Elevii vor participa la mai multe activități practice distincte, care includ formarea grupului de inițiativă Patrula ECO, gestionarea deșeurilor, colectarea selectivă și economia circulară, plantarea și îngrijirea copacilor, schimbările climatice, protecția apelor și eficiența energetică.
Școlile participante în program sunt:
1. Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, comuna Băcioi.
2. „Complexul Educațional Cruzești”, comuna Cruzești.
3. „Gimnaziul Ratuș”, satul Ratuș.
4. Liceul Teoretic „Toader Bubuiog”, Bubuieci.
5. Liceul Teoretic „George Coșbuc”, Bălți.