Kaufland Moldova anunță extinderea parteneriatului cu Banca de Alimente și pentru anul 2024.

Chișinău, 14.08.2024

Trei ani de parteneriat, Kaufland Moldova și Banca de Alimente

 

De trei ani, Kaufland Moldova și Banca de Alimente colaborează pentru a reduce risipa de alimente în Republica Moldova. În anul 2023, au fost recuperate  64 de tone de produse din magazinele Kaufland, în valoare de 1.050.000 de lei. Grație acestor alimente, au fost preparate 128 de mii de porții de mâncare caldă în 56 de servicii din toată țara. Astfel, peste 8500 de beneficiari, printre care persoane vârstnice, copii, mame minore, persoane cu dizabilități și alte grupuri vulnerabile, au avut acces la alimente de calitate.

 

Kaufland este primul și unicul partener din retail al Băncii de Alimente în Moldova. Totodată, în cadrul acestor colaborări au fost realizate o serie de proiecte de educare privind consumul rațional și prevenirea risipei de alimente. În anul 2023,  a avut loc și cea de-a patra ediție a campaniei „Mai puțină risipă, mai mult bine”, care implică un program dedicat elevilor.

 

 În acest context, Kaufland Moldova anunță extinderea parteneriatului cu Banca de Alimente și pentru anul 2024.

 

Suntem mândri că dăm start celui de-al patrulea an de parteneriat cu Banca de Alimente, care ne ajută să transformăm provocările legate de risipa alimentară în oportunități reale pentru comunitate.  Lucrând zi de zi cu produse alimentare, cunoaștem importanța valorificării lor la maxim, astfel reușim împreună să dăm a doua șansă la viață tuturor alimentelor care nu sunt perfecte la aspect, dar sunt bune de consum, produselor cu ambalajul deteriorat sau termenul aproape de expirare. În acest fel, reiterăm angajamentul nostru în lupta împotriva risipei de alimente și susținerea comunităților în care ne desfășurăm activitatea”, a menționat Cristina Aramă, PR Manager Kaufland Moldova.

 

Parteneriatul dintre Kaufland Moldova și Banca de Alimente este bazat pe bune practici internaționale și urmează principiile altor țări. Banca de Alimente colectează de la magazinele Kaufland produsele care nu mai pot fi comercializate, iar acestea sunt distribuite către organizații neguvernamentale, cantine și centre sociale, care pregătesc din ele porții de mâncare caldă pentru diferite categorii de oameni nevoiași. În această perioadă, din cantitatea totală de alimente recuperate,  cca 72  % constituie fructele și legumele proaspete, urmate de produsele de panificație, lactate și alte categorii.

 

Oleg Paraschiv, Directorul Banca de Alimente

Față de anul precedent de proiect, vom remarca faptul că am dublat numărul de servicii sociale către care am distribuit constant alimentele, dar am crescut și numărul magazinelor din rețeaua Kaufland de la care recuperăm alimente. Astfel, în cei 3 ani de colaborare, am salvat și oferit o nouă șansă pentru cca 200 de tone de produse. Acest nou an de parteneriat a consolidat efortul comun de prevenire a risipei de alimente și educație zero risipă, iar experiența noastră a devenit un model de bune practici în domeniu.”

 

Pe tot parcursul anului 2023, Banca de Alimente a desfășurat activități de informare despre prevenirea risipei alimentare și utilizarea responsabilă a resurselor, precum și o serie  de acțiuni de advocacy în vederea modificării cadrului legal național în domeniu.

 

Despre Banca de Alimente din Republica Moldova

Băncile pentru Alimente sunt organizații non-profit, care colectează produsele donate de importatori, distribuitori sau retaileri. Obiectivul lor este ca alimentele și alte produse în surplus să nu fie irosite, ci să fie consumate de oamenii aflați în dificultate.

 

Banca de Alimente este prima organizație nonprofit locală axată pe prevenirea risipei de alimente și a foamei. Din anul 2022 este membru asociat al Federației Europene a Băncilor de Alimente.

În 2023 organizația a colaborat cu 35 de agenți economici și a recuperat 124 de tone de alimente. Conform standardelor FEBA, e vorba de 248 960 de porții de mâncare oferite în 51 de servicii sociale beneficiare.

 

Despre Kaufland Moldova

 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Contact