Sport, distracție și muzică bună! Cum s-a desfășurat cea de-a treia ediție a festivalului „Bucurie în Mișcare”

Chișinău, 20 septembrie 2018

Iubitorii distracției și a modului sănătos de viață s-au reunit, pe 9 septembrie, pentru a celebra sportul la festivalul „Bucurie în Mișcare”, implementat pentru al III-lea an consecutiv cu suportul Kaufland. Alături de familie și prieteni, vizitatorii au avut parte de jocuri de team-building, tir cu arcul, mascote și multe alte distracții pentru pici și adulți. Seara a fost culminată de un concert de la Moldovan National Youth Orchestra și Alex Calancea Band.

Pe parcursul zilei, în toate zonele festivalului s-au desfășurat activități pentru mic și mare, la care au avut posibilitatea să participe toți.

Nu a rămas neobservată și zona Jocurilor Copilăriei, unde toată ziua copiii, împreună cu părinții, s-au amuzat la tragerea cu arcul, fun basketball și fotbal target. Tot în această zonă, picii au încercat săritul în saci.

Cei mai mici vizitatori „Bucurie în Mișcare” au avut parte și de o serie de master-classuri și face painting la festival. Aceștia s-au transformat în eroii lor preferați și s-au jucat cu mascotele preferate: Minionul și Hello Kitty. Voluntarii festivalului s-au asigurat că picii primesc doza maximă de distracție și au lansat baloane de săpun uriașe împreună cu ei.

Tot pe teritoriul festivalului au avut loc două cupe sportive: la fotbal și volei. Cupa la fotbal s-a desfășurat între echipele de copii, iar acea la volei i-a pus în mișcare pe studenți. Echipele câștigătoare au fost anunțate și premiate, de asemenea, în ziua festivalului.

În zona scenei, s-au desfășurat manifestații sportive, prezentate de antrenori, alături de echipele lor de învățăcei. Aici s-au desfășurat dansuri moderne și orientale, reprezentații taekwondo, yoga, fitball iar după amiază a avut loc și un flash mob „Bucurie în Mișcare”.

La a treia ediție a festivalului spunem cu bucurie că am crescut, iar în cei 3 ani de prezență în Moldova am reușit să creștem ca o mare comunitate de oameni care iubesc si aleg mișcarea. Proiectul îi provoacă pe toți iubitorii de sport să promoveze un mod sănătos de viată și mișcarea în comunitate. Suntem extrem de recunoscători tuturor partenerilor și prietenilor acestui minunat proiect pentru aportul adus în realizarea activităților și desfășurarea festivalului”, menționează Coordonatorul „Bucurie în Mișcare Moldova”, Olga Cortac.

Bucurie în Mișcare este un eveniment de suflet pentru noi. Este vorba despre mișcare, prieteni, sport, competiție, joacă și momente petrecute împreună cu cei dragi. Suntem foarte fericiți că este primit cu așa un entuziasm și de către cetățenii din Chișinău deja pentru al treilea an consecutiv”, a adăugat și Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.

Finalul feeric al festivalului a început când a ieșit în scenă Moldovan National Youth Orchestra cu un spectacol de muzică și lumini. Succedând trupa MNYO, în scenă și-au făcut apariția băieții de la Alex Calancea Band și Lupii. Seara a fost încheiată sub note de etno-rock și mișcări de horă.

Contact