Îmbunătățirea bunăstării animalelor
Multe dintre produsele pe care le consumăm sau folosim în viața de zi cu zi provin de la animale – de la ouă, carne, mezeluri și pește până la materiale naturale precum lâna și pielea. Pentru noi, în calitate de comerciant cu un sortiment diversificat, aceste produse reprezintă o parte importantă a ofertei noastre. De aceea, ne asumăm o responsabilitate deosebită în ceea ce privește respectarea unor condiții de creștere adecvate nevoilor animalelor. În calitate de companie de retail, ne implicăm activ în îmbunătățirea structurilor și standardelor din domeniul creșterii animalelor de fermă.
Înțelegerea noastră privind bunăstarea animalelor
Obiectivul nostru este ca animalele să fie crescute în condiții care le asigură bunăstarea și le permit să ducă o viață cât mai lipsită de suferință.În acest demers, ne bazăm pe cele mai recente cercetări științifice din domeniile creșterii animalelor (genetică), biologiei comportamentale (condiții de creștere), nutriției animale (hrănire) și medicinii veterinare (sănătate), precum și pe definiția curentă a bunăstării animalelor, cunoscute sub denumirea de cele „Cinci libertăți”.
Concret, ne implicăm activ în promovarea unor standarde mai bune de bunăstare a animalelor în agricultură, inclusiv prin dezvoltarea și implementarea unor sisteme de creștere care acordă o atenție mai mare nevoilor animalelor. În alcătuirea sortimentului nostru, acordăm o atenție deosebită includerii și promovării produselor provenite din sisteme de creștere care respectă criterii mai stricte privind bunăstarea animalelor.
Motto-ul nostru este: O abordare responsabilă față de animale. Dorim să contribuim la îmbunătățirea continuă a condițiilor de creștere și la creșterea nivelului de bunăstare a animalelor, ținând în același timp cont de criterii relevante de mediu și sociale.